Conferinţă de presă luni, 15 septembrie 2008
În septembrie 2008 am stabilit o nouă direcţie de acţiune pentru fundaţie, direcţie care vizează o serie de proiecte de consiliere şi informare, la nivel naţional, în vederea încheierii unor parteneriate cu autorităţile publice locale pentru dezvoltarea de proiecte cu finanţare din fondurile europene.
Proiectele vor fi finanţate în cadrul Programului Operaţional Sectorial de Dezvoltarea Resurselor Umane şi vor fi destinate soluţionării problemelor de incluziunea socială sau a copiilor cu dizabilităţi.
Contribuţia fundaţiei se va materializa sub forma asistenţei gratuite, pentru cei care doresc să obţină finanţare din fondurile europene. De asemenea, pentru proiectele dezvoltate în parteneriat de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României cu autorităţile publice locale, fundaţia va întreprinde o campanie gratuită de informare şi suport pentru scrierea proiectelor.
Popularity: 3% [?]
Related posts:
- Ia banii europeni! – Apel de proiecte POR Incepand de azi, 11 ianuarie 2010, autoritatile administratiei publice locale...












































