Obiectele artei populare româneşti în viziunea tinerilor artişti

2 comentarii
Obiectele artei populare româneşti în viziunea tinerilor artişti

Au între 10 şi 15 ani şi îndrăgesc arta populară românească, oricât de puţin obişnuit ar suna.  Picteaza, deseneaza si modeleaza, dar şi studiază la cursurile de arte vizuale, organizate pentru ei de Clubul de Excelență Dan Voiculescu. Pentru că îşi doresc sa afle mai multe despre arta traditionala romaneasca.

În cadrul proiectului “Fragmente de traditie”, 45 de copii vor vizita, pe parcursul lunii februarie,  Muzeul Taranului Roman din Bucuresti. Apoi, intorsi printre creioane si pensule, vor aduce în lucrările lor acele  elemente ale artei populare care i-au impresionat. Şi astfel, acele mărunte “Fragmente de tradiţie” vor găsi, pe mai departe, păstrători tineri, entuziaşti şi plini de har.

Programul acestor vizite este structurat tematic, astfel, fiecare vizita in parte va încerca să abordeze câte o temă anume. Prima temă aleasă pentru vizita din 2 februarie a fost: “Expresivitati ale artei populare romanesti in ceramica traditionala”.

La sfârşitul  lunii februarie 2010, lucrările născute din această experienţa vor putea fi admirate  intr-o expozitie intitulata “Fragmente de traditie”.   Iar talentul şi pasiunea lor,  munca depusă vor fi răsplătie aşa cum merită.  Cele mai bune lucrari vor fi recompensate cu premii!

Proiectul “Fragmente de traditie” este derulat de Fundatia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea Romaniei prin intermediul Clubului de Excelenta Dan Voiculescu, club care reuneste copii și tineri deosebiți, cu aptitudini si talente remarcabile, in diferite domenii de activitate.

Popularity: 6% [?]

Related posts:

  1. Obiectele artei populare româneşti în viziunea tinerilor artişti După ce săptămâna trecută au analizat obiecte de ceramică populară,...
  2. Fragmente de tradiţie Sâmbătă, începând cu ora 16.00, în incinta City Mall, vă...
  3. Dinastia valorilor româneşti România înseamnă oamenii şi valorile româneşti. Deşi provin din diferite...
  1. Felicitări pentru acest proiect. Noi, asociaţia PRO VERTICAL din Gorj, am implementat un proiect oarecum asemănător în 2008, dar de mai mică amploare. Puteţi vedea aici filmul proiectului: http://www.verticalpro.ro/site/

  2. geto-dacul spune:

    Sa ne pastram traditiile pentru ca altfel nu ne va mai ramane nimic. Dupa 89 s-a incercat sistematic distrugerea sufletului poporului roman tocmai prin alterarea mostenirii stramosesti si prin demonetizarea traditiilor noastre seculare. Orice activitate care presupune pastrarea traditiilor, mai ales in randul tinerei generatii este o dovada de patriotism. Salut aceasta initiativa.

Trackback-uri/Pingback-uri

  1. Obiectele artei populare româneşti în viziunea tinerilor artişti | Fundatia Dan Voiculescu pentru dezvoltarea Romaniei - [...] ce săptămâna trecută au analizat obiecte de ceramică populară, acum a venit rândul mobilierului din casele [...]

Spune-ti parerea!