Un weekend cât mai înseninat, dar mai ales călduros, tuturor!

Asta e propunerea mea pentru acest weekend! A voastră?

Anca P.  

www.facebook.com/anca.andreea

Mordechai ne trimite o leapşă. Pe care, la rândul său, a primit-o de la domnul profesor Dan Voiculescu. Vedeţi ce scrie sus, pe antetul acestei pagini? Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. El e! Aşa că, vă imaginaţi, n-am lungit-o prea mult. Şi prestăm întocmai şi la timp.

În invitaţia de pe blogul domniei sale, domnul Voiculescu spune astfel:

„Dacă valorile autentice sunt perene (asa am citit în toate cărtile bune), atunci si Caragiale e peren. Cu toată pleiada sa de personaje vii, savuroase, atât de românesti. Si-atunci merită să ne întrebăm: pe cine ar alege nenea Iancu – sosit azi cumva de la Berlin – pentru a-l portretiza cu prioritate în comediile sale? Ce politician, analist, politruc, divă s.a. ar merita un rol principal în opera bardului din Haimanale?”

Noi, la fundaţie, ne ocupăm mai puţin de politică. Atât de puţin că acel puţin poartă numele de „deloc”. Altfel, ca persoane private, avem şi noi opinii, scrâşnim din dinţi şi înjurăm abitir. (Dar rămâne între noi! ). Şi apoi nici nu e cazul să spunem noi ceea ce deja se vede cu ochiul liber. Asa că o să tratăm leapşa asta în modul pe care îl socotim cel mai potrivit. Adică mergem la sursă şi cităm din chiar Caragiale. Domnul Caragiale.

Noi îl cităm pe Caragiale. Personajele de azi le identificaţi voi.

„Bun dandist are cocoana” (Întârziere)

„Industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire” (O scrisoare pierdută)

„Ar fi o ruşine să lăsăm pe Bulgaria să ne ia înainte” (Savantul)

„Vezi bine; pensia e başca, o am după legea veche, e dreptul meu.” (Conu Leonida faţă cu reacţiunea)

„Într-o ţară eminamente constituţională, apa trece, moftangii rămân.” (Savantul)

„Dar nu! Noi stăm ca blegii în cafenele, şi-n berării , şi-n cluburi, şi lăsăm pe toţi apelpisiţii, cari ard să puie mâna pe slujbuşoare, ca să-şi facă de cap şi să răstoarne sub felurite pretexte…” ( Atmosferă încărcată)

„Intelectualii! Iată un soi preţios de cetăţeni, de lipsă căruia ţara noastră nu se poate plânge. Slavă Domnului!avem destui.” (Intelectualii)

„Nu despera, tânărule! A mai rămas încă un minister…” (Triumful talentului)

„Pentru că de la partidul întreg atârnă binele ţării şi de la binele ţării atârnă binele nostru.” (O scrisoare pierdută)

„Dacă-i patriot de ce umblă să-mi strice casa?” (O noapte furtunoasă)

„… Din clasele primare până la bacalaureat-anarhist; De la bacalaureat până la primul examen de universitate-socialist; De la primul examen până la licenţa-progresist; De la licenţă până la slujbă- liberal; De la slujbă până la pensie- conservator; De la pensie încolo, împărtăşeşte principiile tinerimii universitare…” (Rromânul)

„Dar mă vei întreba: „ E bine, e frumos asta sau nu?” Îţi răspund: „Incapabil satisface. Caută Bucureşti filozof.”” ( Politică şi literatură)

„Moftangiul este eminamente român; cu toate astea, înainte de a fi român, el este moftangiu. (Rromânul)

Şi în final… nu se putea altfel decât să mărturisesc precum Gudurău:

„Cuţitul os.” (Telegrame)

Acum judecaţi voi. Şi încă ceva! Da, în parcul „Dinastia valorilor româneşti” Caragiale se află la loc de cinste.

Iar leapşa o transmitem şi noi, cu prietenie, către Vlad Petreanu şi Cristi Brancu. Că şi ei văd sigla aia de sus!

Premiile de excelenţă ale Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României au venit ca o recunoaştere pentru acele personalităţi pe care le-am socotit emblematice pentru ştiinţa, arta şi cultura românească. Maestru Radu Beligan, Gabriella Ficz, Cristofor Aldea Teodorovici, castigatorii concursului Nasa Space Settlement au primit acest premiu.
Dacă voi aţi acorda propriile premii de excelenţă, care ar fi numele la care v-aţi opri? Şi care ar fi argumentele?

Îmi place să-i privesc pe piciulinii din autobuz, care merg dimineaţa spre şcoală. Unul dintre ei mi-a atras atenţia. Îl văd în fiecare dimineaţă, aşezat pe banchetă, lângă geam. Citeşte. E absorbit. De fiecare dată, acelaşi coleg mai rotofei trebuie să-l tragă de mânecă, altfel ar uita să coboare la staţia lui.

Ceilalţi piciulini din autobuz sunt zgomotoşi. Îşi arată unul altuia fotografii, pe telefoanele mobile. Dau şi primesc SMS-uri. Alţii au căşti în urechi şi ascultă muzica la nişte playere mp3 de dimensiuni minuscule. În fundul autobuzului e un troc intens. Se schimba carduri de memorii, dvd-uri cu filme şi jocuri. Dar prietenul meu e aici, pe a doua banchetă din spatele şoferului. Şi citeşte. L-am întrebat odată ce citeşte. Mi-a arătat iute coperta: Jules Verne. Apoi şi-a văzut de citit. Îl deranjasem.

În altă dimineaţă am tras pe furiş cu ochiul, fără a-l mai întreba. Exact când colegul său rotofei l-a strigat: „Andi, hai că am ajuns!”. Şi am tras iute cu ochiul la copertă: Mihail Drumeş. În dimineţile în care nu suntem în acelaşi autobuz mă simt cumva stingher, ca şi cum ar lipsi ceva. M-am obişnuit să-l văd acolo, la fereastră, îmbrăcat cuminte şi absorbit de lectură. Şi să trag mereu cu ochiul la cartea lui.

În minte am fabricat deja o întreagă poveste. În care îmi imaginez că face parte dintr-o familie mai nevoiaşa şi, poate, nu îşi îngăduie un telefon mobil, ori un player mp3 şi de aceea îşi ocupă timpul cu lectura. Şi mă gândesc că dacă ar fi fost mai înstărit nu ar fi găsit poate vreme să exploreze toate continentele acelea ascunse între pagini de carte. În dimineaţa asta citea din Marin Preda. Şi fără să vreau m-am gândit la Moromete cel mic şi dorul lui de carte.

Apoi a venit colegul său cel rotofei. Nu era încă staţia şcolii lor.

-Andi, ai pe telefon cântecul ăla pe care mi l-ai dat aseară pe net?

Iar Andi, fără să scoată un cuvânt, i-a intins telefonul mobil, Un telefon pe care eu nu mi l-aş fi îngăduit. Rotofeiul l-a luat şi a început să butoneze la el. Iar Andi a continuat să citească. Şi acum, deodată, mi-a devenit şi mai drag.

Maria Vasilescu (12 ani) urează tuturor doamnelor şi domnişoarelor “LA MULŢI ANI!”

Împreună cu ea, şi Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României vă urează, de 8 Martie, cele mai frumoase gânduri şi O primăvară frumoasă!

Felicitări realizate de membrii Clubului de Excelenţă Dan Voiculescu în cadrul concursului Felicitare pentru mama

Prima ediţie a concursului nostru  „D’ale carnavalului” s-a încheiat. Am avut ezitări la început. Ne-am întrebat dacă vom reuşi să ne facem bine înţeleşi, pentru că, să recunoaştem, e cumva neobişnuit. Ce doream să premiem? Proastele obiceiuri? Textele care descriu astfel de obiceiuri? De ce ar premia cineva descrierea neamprosteniei? Suntem bucuroşi că cei care ne stau alături, prieteni şi cititori, au înţeles aşa cum trebuie demersul nostru şi tocmai de aceea ne gândim acum, deja, la o viitoare a doua ediţie.

Fatalmente, nu ne putem, totuşi, lăuda că scopul ar fi fost atins. Mitocanul 4×4 continuă să taie linia continuă şi să se aşeze în mijlocul intersecţiei, la semafor. Cocalarul cu breton continuă să îşi excite organul estetic cu muzică pentru fese şi buric, având grijă ca toţi cetăţenii trăitori în preajma sa să se poată la rându-le, cu sau fără voie, delecta cu melismele cântăreţilor mezeluri. Neamul prost e tot neam prost pe mai departe şi îşi imaginează că poate tutui pe oricine. Iar tribul nesimţiţilor continuă să îşi arunce gunoaiele la întâmplare ca şi cum planeta întreagă există doar pentru a le servi lor drept coş de gunoi. Aşa că scopul nostru nu a fost atins.

S-a întâmplat altceva. Ne-am oferit certitudinea că nu suntem singuri. Nu suntem singurii deranjaţi de erupţia de mitocănie şi nesimţire care pare să acopere cu totul societatea noastră precum odinioară Vezuviul îngropa Pompeiul. Şi ăsta e un semn bun, dătător de speranţe.

În fine, am realizat ceva: nesimţirea are încă mulţi duşmani în ţara asta. Şi asta e bine. Ne gândeam să ne facem nişte tricouri pe care să scriem mare: „Inamic al nesimţirii!”.  Sau „Nu am prieteni manelişti!”. Acum cred că ar trebui să facem mai multe astfel de tricouri. Pentru că suntem mulţi. Cine mai vrea tricou?

Mi-am întrebat soarele  și mi-a răspuns ca dragostea nu moare. Voi ce ziceți?

Trisi